Mozaic-Fatada Bisericii

Asa cum reiese foarte bine din patrunzatoarele analize asupra esteticii din aceasta vreme facute de R. Bianchi Bandinelli, conceptiei despre arta ca o techne, un mestesug si o stiinta, in stare sa redea realitatea obiectiva, i-a urmat aceea despre arta ca opera a revelatiei, apartinind lumii transcendentei. Plotin si discipolul sau Porfiriu ne-au pastrat de asemenea amintirea acelui pesimism ce cuprinsese pe atunci societatea romana. Porfiriu insusi n-a ajuns oare in pragul sinuciderii? In contrast cu idealul de frumusete atletica si de vitalitate cuceritoare care insufletise Grecia clasica, Plotin a exaltat virtutea maladiei si a suferintei care, facandu-l pe om constient de slabiciunea trupului sau, il indeamna sa-si cultive viata spirituala.

Crestinismul a venit sa aline aceste nelinisti si sa dea o hrana acestor aspiratii catre misticism si ascetism. Pe cand anticii au avut tendinta de a intelectualiza si au urmarit "sa placa", bizantinii au tins catre spiritualitate si catre emotie. Ei au prefacut in stil elemente - ca frontalitatea sau imobilitatea - care fusesera, nu o data, efectul stangaciei in artele populare sau provinciale. Prin ruptura cu "academismul" si iluzionismul antic si prin izbanda viziunii interioare, arta lor vesteste arta timpului nostru, dar cu aceasta profunda deosebire ca in loc sa lase creatorului cea mai deplina libertate, ea ii pretindea un anumit conformism fata de prototipuri si socotea o necesitate fundamentala comuniunea intre artist si public.
In sfarsit, renuntand sub imperiul exigentelor tehnicii sale proprii la perspectiva frescelor elenistice si romane care " spargea " peretele, mozaicul bizantin a creat o pictura cu adevarat monumentala care se integra spatiului edificiilor pe care le impodobea si care respecta liniile arhitecturii. Credinciosul care patrundea in biserica se pomenea in miezul unui mediu omogen, unde fondul luminos de aur al mozaicurilor potenta simtamantul de dilatare si dematerializare.

Numai o parte din mozaicurile din epoca paleocrestina a ajuns pana la noi. Cele din bisericile de la Alexandria, de la Antiohia, din Palestina si chiar de la Constantinopol, executate inainte de Sfanta Sofia ridicata de Iustinian, au disparut odata cu monumentele pe care le decorau. Salonic, Ravenna si Roma sunt singurele orase in care s-au pastrat unele mozaicuri apartinind mai multor secole. Oricat de mare ar fi fost favoarea de care se bucura, mozaicul era costisitor si presupunea participarea unor artisti specializati. Bisericile in care a fost folosit au ramas o minoritate in ansamblul lumii bizantine si, de cele mai multe ori, au fost acelea care au putut beneficia de darnicia imparatilor, principilor, papilor si dregatorilor bisericii sau altor mari personaje. Iar decorul se reducea adesea la zona altarului. In sfarsit, multe dintre fragmentele care au supravietuit sunt nesigur datate. Atunci cand lipsesc datele literare sau epigrafice despre istoria monumentului si a decoratiei sale, este adesea anevoios sa se stabileasca o cronologie precisa, bazata pe criterii stilistice, persistenta anumitor formule putind sa se datoreze imitarii unor modele antice.